De bello nostrum

Ea : Ce faci, ai plecat sau ma ignori ?

El : Eu, te astept, tu nu m-ai invatat
sa te ignor, sa uit de tine!
Etern m-ai invatat sa te astept...

Ea : Dar eu sunt cea care te-asteapta
sa imi rasari tu, soare peste lumi
sa imi cobori... o umbra de iubire
peste sani...

El : Si cum se face ca-asteptarea ta
inseamna-n ochii tai uitare
cand esti prea mandra sa admiti ca ma iubesti
cand esti prea muta sa-ti aud chemarea ?

Ea : Te rog sa vezi, te rog sa crezi
ca-mi este gandu-ntunecat
si sa aleg imi este-atat de greu
cand, nefiind iubita nu am invatat vreodata sa iubesc
iar tu apari de nicaieri si ma inveti
cum sa traiesc...?

El : Iubirea pentru tine-nseamna-nsingurare
si-apoi ma-ntrebi de ce si inima din piept te doare...?
Eu de iubire-o viata-ntreaga n-am sa fug
dar am sa fug de tine, cand nu-mi spui
nici DA nici NU...
Daca iubire pentru mine n-ai
te-ntreb cu inima deschisa... ce mai stai?
Ce-ti pasa azi de suferinta mea
cand tu vreodata nu ai suferit?
Cand nici macar nu ai iubit...?
Cand toata lumea te-a iubit
si ai ucis pe toti sub nepasarea ta...
Ce-ti pasa de mai moare unul
sau sihastrie fie-i viata sa...?
Singuratatea ta-mi va fi companion
de drum prin vreme
si singur ai sa ma gasesti pe-aici...
Asa ca pleaca azi si cata alte brate sa te cheme
si lasa-ma sa imi imbratisez singuratatea
in tacere...