Cu dragostea pe tabla de sah

Ne sunt pionii toti rapusi
invinsi sub miza jocurilor fara rost
ne-a fost iubirea ca un joc de sah
si stau acum sa ma intreb : la ce folos ?

Nebunii mei, m-au parasit,
norocul i-a impins spre alte zari
de cand pe tabla mea ai poposit
Regina, peste turnurile-nalte pan' la nori...
Iar caii, toti loiali, pierit-au printre sute de mutari
au reusit sa iti rapuna caii si-apoi turnul,
insa, raniti fiind, murit-au amandoi...

Si-apoi din locul meu de Rege
mi-am aruncat privirea peste zari
si am vazut ca locul regelui de langa tine era gol
precum e locul gol in stanga mea...
si m-am decis ca, pas cu pas, sa-naintez prin spatii
sa mi te-apropii, tu Regina, cu-ale tale gratii...

Dar la jumatea drumului zarit-am
nebunii stand de straja-n fata ta
mergand la pas...
doar unul a-ndraznit sa cada... unul a ramas...
Vazandu-se ca-i singur si tinzand spre locul
atat de gol din dreapta ta
a ridicat cu furie in aer spada
din flanc... punandu-ma in sah...

Si-atunci am stat si m-am gandit...
Eu, os domnesc si calapodul lumii,
osanda sa imi fie oare
sa duc o lupta... cu nebunii ?

Intelepciunea insa m-a impins
s-astept nebunul sa devina las
si iata, azi, cand se sfarseste timpul
doar eu si tu am mai ramas...

Iar in singuratatea ta, de frica
m-ai atacat, m-ai asezat in sah !
Fara sa vezi,
ca-n asteptarea clipei care va sa vina
eu, te astept sa muti...

E garda la Regina...