Toamna... iar...

E toamna iar,
imi ploua-n suflet cu regrete
cand nori se-aduna multi in mintea mea.
Mi-e dor sa simt prezenta ta cumva
cand toate visele se spulbera-n caiete
cu versuri dedicate tie
in timp ce tot ce imi ramane mie
e o durere crunta-n piept.

Afara ploua violent
si stropi de ploaie se izbesc de geam...
Stii tu cat imi doresc azi sa te am
aici cu mine, si iesit din timp
sa uit, cumva, ca mai exista
acest macabru anotimp...?

E toamna iar...

S-au ofilit in mine-atatea sentimente
si de atat-amar si ochiul verde
imi uda-obrazul cu regrete...
Gonit am fost, gonit sunt iar;
imi iau traista-n par si plec iar ca un ultim dar
iti las din mine o poema si-un alint.
In fond... e ca si cum te-as fi iubit...
tu, un vis de vara, spulberat de toamna...

Iar...