Intr-un spatiu in care timpul trece atat de repede iar evenimentele se scurg aproape absente prin societate, la un capat de realitate m-am orpit si eu cateva minute sa vad cam ce se mai intampla in jurul meu. Cu ochii parca obositi de atatea imagini jignitoare pentru orice inteligenta care mai are ceva respect de sine, m-am asezat la o masa in campusul unei universitati constantene si, facand putina economie de vedere, mi-am astupat privirea cu un vid, ascultand fel de fel de mii de conversatii din jurul meu. Subiecte si subiecte, discutii si discutii, unele despre ultimele tipuri de masini, altele despre ultimele colectii din lumea modei, ma rog, discutii de dragul discutiei. Si totusi timpul nu contenea sa treaca, la fel ca si oamenii din jurul meu. Si iar subiecte si subiecte, discutii si discutii, unele mai cretine decat altele. Intrun final...ceva interesant... Si iata cum, prostia umana se transforma in prostie cosmica, o prostie cosmica avand iz de Providenta insa. Langa masa la care stateam se asaza la un moment dat un grup de "ilustrii" studenti la Teologie. Discutia lor... ar fi o blasfemie sa o reproduc, ar trebui sa imi neg, sa imi reneg si sa imi ras-reneg credinta, in momentul in care as incepe sa va povestesc despre ce, si cum se vorbea, asa ca ma voi abtine. Cert este ca, in fata unei asemenea discutii, pana si secunda si-a plecat urechea si s-a oprit din scurgerea ei fireasca sa ii asculte, coborand pana la minim coeficientul ei de inteligenta. Imi este extrem de greu sa cred ca insusi Dumnezeu foloseste organul,daca are vreunul, ca semn de punctuatie,cum ar spune unii, si mai ales imi este extrem de greu sa cred ca limbajul clerical este atat de sarac in cuvinte si atat de bogat in ineptii. Iata cum din nimc se nasc intrebarile...
Ma intreb, de cand preotia se invata in facultate? De cand orice onanist devine preot? Ma gandesc oare cum sa ma duc eu in fata unui asemenea om si sa ii spun..."Sarut mana parinte?" Care mana? Mana "utila" sau... mana... "cealalta"? Adica, in ce mod sa accept ca o oaie bleaga sa imi fie parinte spiritual un om al carui univers este dominat de fel de fel de fantezii pornografice care, oricum nu va cunoaste niciodata infaptuirea. Sa accept sa imi fie puse pirostriile pe cap de catre o mana"necurata" si mai ales nedemna? NU! Eu nu accept; prefer sa fiu declarat eretic si scos in afara ordinii crestine. In fine... cum,de altfel si secunda se plictiseste sa asculte asemenea idiotenii, s-a hotarat sa treaca si... a trecut... iar in trecerea ei i-a luat si pe cei trei dobitoci de langa mine.
Sunt revoltat, dar ce sa fac? Daca in societatea zileor noastre a fi cult este echivalent cu a fi prost, sociopat, nebun si mai stiu eu cum... Ce sa fac...? Ce mai ramane sa fac...? Nimic, iar ca un las ce sunt, voi lasa povara raspunsului la toate aceste intrebari despre ce inseamna sa fii un bun crestin, cu frica de Dumnezeu, celor care se vor obosi sa citeasca aceasta fila de viata cotidiana... Eu, ma retrag; imi deschid din nou ochii si privesc la fel de trist in trecut catre acea lume apusa a omului care, odata de mult, s-a pretuit pe sine si mai ales a pretuit cultura.
Concluzia...
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
M. Eminescu.
Dumnezeul lo nu contează în sesiune la fel de mult ca al nostru :)
RăspundețiȘtergereIn ziua de azi credinta nu isi mai are locul in bisericile care odata erau sacre si care incet incet au inceput sa devina un fel de ''loc de randevu pentru cei ce cauta motive sa scape de sub ochii parintilor.''. ''Preotii'' citesc si recitesc lucruri pe care proabbil nici nu le baga in seama, doar pentru a-si umple buzunarele cat mai mult si toate aceste evenimente ca nunta, botezul, sau simplele slujbe de sarbatori au devenit ''obligativitati'' ale societatii pe care le facem de ochii lumii pentru a nu fi judecati, chiar daca avem dreptul de a alege. Suntem din ce in ce mai lasi si intr-un fel sau altul aceste ''persoane alese de D-zeu'' fac parte din viata noastra fie ca ne convine sau nu.
RăspundețiȘtergereCorect punctat insa vezi tu.... credinta este, daca vrei o "obligatie" interioara( deci la nivel microcosmic la nivel de ego privit in sens individual) nu si una sociala, insa mixtura asta cu iz de blasfemie dintre sacru si porfan, mai mult profan decat sacru, prin caracterul "pecuniar" pe care il are, in mod aparent, credinta ma deranjaza. sigur ca cele doua elemente coexista in lume si in societate in genere insa ele nu trebuie sa se dilueze astfel incat coexistenta lor interdependenta sa se transforme intr-un "amalgam de roz-albie si cu una purpurie si cu una visinie... etc" pacat ca sunt din ce in ce mai putini oameni care percep si mai ales pricep aceasta mixtura nefireasca...
RăspundețiȘtergereTocmai pentru ca sunt putini nu au nici o putere de a schimba ceva si semnalele de alarma sunt mult prea slabe pentru a fi percepute de ''orbii'' din care e formata societatea de azi. Oricat de strigator la cer ar fi si oricat de mult ne-ar deranja, nu trebuie sa ne simtim lasi ca nu avem puterea de a ''vindeca orbii''. Atata timp cat stim in ce credem nu avem nevoie de consimtamantul, sfatul sau prelegerea unui asa zis preot care pana la urma nu ne este de nici un ajutor ba chiar multi dintre ei nu reflecta decat faptul ca nici nu ar trebui sa existe. Asa ca deranjant sau nu, trebuie sa continui sa fii cine ai fost si pana acum, crezand din adancul sufletului si nu din interiorul unei biserici si evitand ''parazitii care ne percep ca pe niste bancomate si se hranesc cu sufletele noastre''.
RăspundețiȘtergere